Nici macar nu am fost sunat, am primit o instintare prin SMS precum am fost selectat si la ora Q sa fiu la adresa marcata cu X pe harta cu comori.
Inainte de interviu am facut repetitii acasa si am pus in practica tot ce am facut cu Vetuta la treningul de interviu.
– Imbracat frumos la camasa – Bifa
– Barberit si tuns – Bifa
– Sa nu merg in tenesi Emerica – Bifa
– Sa nu port ciorapi albi la pantofi negrii – Bifa (evident nu erau nici in culorile curcubeului)
Am ajuns punctual la adresa data, in poarta ma intreaba un pustiulet un forte un puc inchis la culoare daca caut pe cineva.
Initial am crezut ca imi arunca in fata textul „nenea da shi mie 1000de marci jugospaniole, japolandeze ce o fi” dar avand in memorie ce a zis Vetuta sa fim politicosi cu
orice babuin care ne apare in fata am zic ca doar ma interesam daca exista vre-o firma pe adresa asta pentru ca afara era doar o tabla de firma ascunsa in palosul transparent al lui Harry Promter.
Imi zice sa urc sus la etajul 2 al cladirii. Am urcat eu pe o scara de aia ce te ameteste si ingusta de si eu cu fizicul meu de sahist ma simteam la stramtoare, de parca urcam in turn sa o
salvez pe Princesa Denisa. Pe culoar palpaia becul mai un liliac lipsea din imagine si ar fi fost din povestea minunata cu Alba ca rosie si cei sapte purcelusi.
In final am ajuns in varful castelului si am intrat pe poarta magica.
M-a primit o tipa pe niste tocuri, in caz de ar fi cazut de pe ele isi rupea gatul, fusta scurta pana la …deasupra de buric:
Nici buna ziua nici nimc luati loc ca o sa urmati si dumneavostra.
Interviul se tinea dupa un paravan si lumea intra statea 2-3 minute si iesea ca si pe banda rulanta, intra dupa paravan/usa culisanta cu zambetul si iesea de dupa paravan fara zambet.
WTF am ajuns la fabrica de sters zambete. Stateam pe scaun admirand peisajul, in fata mea una facea fotoshooting pe jumate dezbracata si pe cealata jumatate fara haine.
Am intrat la interviu:
Intervievatorul unu mai mic ca mine cu jumate de cap insa ceafa groasa, tipicul cocalar cu ceas gros si alb la mana, chel si gras cu o curea rolex la brau.
Din moment ce l-am vazut tot traningul lu Vetuta si informatiile primite s-or spulberat ca si un partz tras pe ascuns la cinema.
Am dat noroc cu el insa numele lui nu cred ca a fost rostit intr-o secunda ( ma gandeam asta o fi expert HR si vrea sa ma puna la incercare).
A inceput sa vorbeasca despre job insa eram atat de captivat de ceea ce zice de nu stiam daca vorbeste ori manca seminte. Deci rezumat nu am inteles nici o iota doar ca am venit la interviu.
Inca dupa 2 minute filozofam pe faptul daca m-am pozitionat bine la birou. In fata mea geam el statea cu spatele la geam, lateral stanga inca un cocalar care nu a zis nimic doar butona pe smartIphone,
lateral dreapta perete si biroul lipit de el in spatele meu usa culisanta de la paravan si in incinta 2 boxe la care se auzea la maxim Alex Valea.
Dupa ce eram in lumea mea si am vazut ca se opreste din vorbit am mai auzit un singur lucru, defapt era singurul lucru pe care l-am inceles tot parcursul interviului:
– Na si ce parere ai?
Raspunsul meu a fost una socanta pentru piticul Dopey:
– Am sa ma gandesc daca accept jobul.
In momentul acele citeam pe fata lui 100 de pagini din mai multe filme cu criminali in slow motion, schimbare de temperatura cu Busu si alte cele.
– Adica tu te gandesti daca ne angajezi ori cum intelegi?
– Ceva de genu, va multumesc pentru invitatie si o zi placuta va doresc.
Si in momentul ala am plecat inainte sa scoata sabia lui Zorro si sa ma pregateasca cina pentru Masterchef.
A fost o experienta de neuitat eram atat de plutitor inca 2 ore dupa interviu incat am oprit la primul semafor si nu mi-am dat seama ca ceilalti din spate ma claxonau de un minut jumate ca se facuse verde.
Illés Attila's Blog 